VITREG, -Ă, vitregi,-e, adj. 1. (Despre copii și părinți, determinînd natura rudeniei lor reciproce) Care nu e rudă de sînge, care a devenit rudă numai printr-o nouă căsătorie a unuia din părinți. Această mamă vitregă... îi apăruse odinioară în copilărie. GALACTION, O. I 144. (În forma vitrig) Această fată bună era horopsită... și de mama cea vitrigă. CREANGĂ, F. 283. ◊ Fig. În ochii lor de fii vitregi nu se mai oglindeau apele și codrii veacurilor dinții. SADOVEANU, N. P. 52. ♦ (Substantivat, f.) Mamă vitregă. Vitrega întrebă pe copii cum au nimerit de s-au întors. ISPIRESCU, L. 334. Doar nu-s vitregă... Ce doresc eu?... Fericirea voastră. ALECSANDRI, T. I 436. ♦ (Despre frați și surori) Care sînt născuți din căsătorii deosebite ale mamei sau ale tatălui. 2. Fig. Dușmănos, ostil, vrăjmaș; hain. O soartă vitregă face ca pulberea multor oameni mari să fie risipită în vînturi. SADOVEANU, E. 104. ◊ (Substantivat) Ce îndreptare se poate aștepta... de la un vitreg... ca acesta? ȚICHINDEAL, F. 387. ♦ Presărat cu obstacole, defavorabil, potrivnic. Condițiile vitrege de viață din țările capitaliste, orînduirea socială a acestor țări intensifică îmbătrînirea rapidă și scurtează viața oamenilor muncii. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 354, 5/6. – Variantă: vitrig, -ă adj.