VIZITA, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva acasă pentru a-l vedea; a se duce în vizită, a face cuiva vizită. M-am gîndit cu un fel de neliniște că voi fi vizitat de ai mei. CAMIL PETRESCU, U. N. 417. Cîțiva vecini veniseră să viziteze pe mama Elenei. BOLINTINEANU, O. 456. ◊ (În contexte figurate) Trăiește și astăzi închis într-o casă de nebuni și-și istorisește necontenit povestea oricui vizitează trista lui singurătate. GANE, N. III 127. 2. A se duce să vadă, să cerceteze, să cunoască la fața locului (o localitate, un muzeu etc.); a parcurge examinînd, cercetînd. Muzeele le-a vizitat Zaharia Duhu singur. C. PETRESCU, A. 319. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să se acațe de stînci. GANE, N. I 56. De două ori am avut imprudența să vizitez saloanele artiștilor în viață. CARAGIALE, O. III 252. Luai un fiacru și vizitai orașul. NEGRUZZI, S. I 67. ◊ Fig. Cîte pustiuri de groază pline, A mea durere n-a vizitat. ALEXANDRESCU, M. 63. 3. A controla, a inspecta. Încă din august el porni pe drumurile de țară, în trăsură sau căruță, cum i-a fost la îndemînă, să viziteze școalele din județul Vaslui. CĂLINESCU, E. 260. ♦ A cerceta, a examina cu atenție. Vizită mai întîi cu de-amănuntul localul, ca să vadă în ce fel și-a îndeplinit obligațiile arhitectul. CAMIL PETRESCU, O. I 193. Am lăsat [manuscrisele] făgăduindu-le de a le vizita cum voi pute deprinde a ceti scrisoarea aceea ieroglifică. NEGRUZZI, S. I 11.