vlăgui vb. IV. 1 tr., refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vlaga, puterea; a (se) slei de puteri, a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi. Zi cu zi... oastea i-o vlăguiește, și pe el îl micșorează în ochii supușilor lui (VLAH.). 2 tr. A prelucra pielea prin tăbăcire. Vlăguiesc pieile pe mesele cu fața de tinichea sau marmoră (ARD.). • prez.ind. -iesc. /vlagă + -ui.