vocație s.f. 1 (de obicei urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) Aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau știință; predispoziție, înclinație, chemare pentru un anumit domeniu de activitate, pentru o anumită profesiune, pentru un anumit mod de viață etc. Cîte inteligențe frumoase... n-au fost înjugate la carul politicei, pentru care n-aveau vocație deloc? (CAR.). ◊ Fig. Vocația cinematografului către muzică și poezie este rară (PER.). 2 (jur.) Vocație succesorală = îndreptățire a unei persoane de a participa la o succesiune în temeiul raportului de rudenie. • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv.) vocațiune s.f. /<fr. vocation, lat. vocatĭo, -onis <vocare „a chema”.