VOCAȚIE, vocații, s. f. Înclinație, aptitudine deosebită pentru o anumită artă, o știință, un domeniu de activitate sau o profesie; aplecare, predispoziție, chemare (3). Ceilalți podari își împlinesc la marginea apelor mai degrabă o vocație, un destin deosebit de al oamenilor din sate, fiind figurile pitorești... ale ținutului. BOGZA, C. O. 291. Peste cîteva luni făcea parte din redacție. Era cel mai entuziast, cel mai harnic și nu cel mai puțin inteligent dintre tinerii care făceau, cum se zice, bucătăria gazetei. Își găsise vocația. VLAHUȚĂ, O. A. III 21. Pretindea că-și «mîncase» vocația de tenor. CARAGIALE, O. III 17, – Variantă: (învechit) vocațiune (NEGRUZZI, S. I 332) s. f.