VOINICESC, -EASCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ♦ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (Înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. – Voinic + suf. -esc.

voinicesc, ~ească [At: DOSOFTEI, V. S. martie 27^r/10 / Pl: ~ești / E: voinic + -esc] 1 a (Înv) Milităresc (1). 2 a Care aparține voinicilor (4). 3 a Caracteristic voinicilor (4). 4 a Privitor la voinici (4). 5 a (Pex) Eroic (3). 6 a (Pex) Legendar. 7 a (Îs) Luptă ~ Luptă corp la corp, fără arme (numai cu ajutorul brațelor) Si: trântă. 8 a Privitor la haiduci (7), la viața, la faptele lor. 9 a (Îs) Poveste ~ească Baladă (1). 10 a De voinic (8). 11 a Caracteristic bărbaților. 12 a (De sex sau de tip) bărbătesc. 13 a (D. manifestări ale oamenilor) Care dovedește forță, vigoare. 14 sfsa (Reg) Fel de a înota care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 15 sfsa Dans popular cu mișcări vioaie și salturi, însoțit de strigături la comandă, care este jucat de patru sau opt flăcăi, așezați în linie dreaptă, cu mâinile pe umeri. 16 sfsa Melodie după care se execută voiniceasca (15).

voinicesc, -ească adj., s.f. I adj. 1 De voinic, vitejesc. Toate te înveselesc aici: ...înfățișarea mîndră și voinicească a gospodarilor, chipul rumăn și luminos al rucărencelor (VLAH.). ◊ Luptă voinicească (și subst. f.) = luptă corp la corp; trîntă. Lasă sabia drăcească, Hai la luptă voinicească (POP.). ♦ Ext. Eroic, legendar. 2 De flăcău, de bărbat (tînăr); puternic, viguros; zdravăn, bine făcut; bărbătesc. Au să guste și ele dulceața unei strîngeri voinicești, de mult jinduită (VOIC.). ♦ (despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care dovedește, trădează forță, putere, robustețe, vigoare. Cîteva voinicești lovituri de lopată avîntară micul vas departe de coastă (ODOB.). ◊ (glum.) Cum să știți voi ce este o masă voinicească și un somn sănătos? (CA. PETR.). 3 (înv.) Ostășesc. Să afla la o ceată voinicească, de oaste (DOS.). II s.f. (art.) 1 (reg.) Modalitate de a înota, constînd în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a mișca picioarele care se țin lipite unul de altul. 2 Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, executat de patru sau opt flăcăi și însoțit de strigături. ♦ Melodie după care se execută acest dans. • pl. -ești. /voinic + -esc.

VOINICESC, -EASCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ◊ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (Înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. – Voinic + suf. -esc.

VOINICESC, -EASCĂ, voinicești, adj. 1. De voinic, de viteaz, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. Pe timpurile voinicești trăia o văduvă săracă. SBIERA, P. 22. Greuceanu cuvîntă cu glas voinicesc. ISPIRESCU, L. 220. Luptă voinicească = luptă corp la corp; trîntă. Toate acestea nu puteau fi socotite decît ca dovada unei lupte voinicești dintre Ghiță și Gălătuș. HOGAȘ, M. N. 69. Poveste voinicească = baladă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. Cîteva voinicești lovituri de lopată avîntară micul vas departe de coastă. ODOBESCU, la CADE. 2. De flăcău, de fecior, de bărbat; bărbătesc. De cocon de parte voinicească n-ai să ai parte. DELAVRANCEA, S. 86. Nu putea să fie decît... fată, măcar că se ascundea sub țoalele cele voinicești. ISPIRESCU, L. 20. 3. (Învechit) Ostășesc. În toți anii alegea norodul doi bărbați... de-a tocmirea lucrurilor cetățenești și voinicești. RETEGANUL, la CADE.

VOINICESC ~ească (~ești) Care este caracteristic pentru voinici; de voinic. /voinic + suf. ~ește

1) voĭnicésc, -eáscă adj. (d. voĭnic). Vitejesc, plin de îndrăzneală și vigoare: înotătură voĭnicească. S. f. Voĭniceasca, un fel de a înota răpezind alternativ mînile pin aer. (E cea maĭ răpede înotătură).

2) voĭnicésc v. intr. (d. voĭnic). Trăĭesc ca voĭnic, fac voĭniciĭ: mult timp a voinicit. V. refl. Mă arăt voĭnic, mă vitejesc: nu te voĭnici degeaba!

voinici [At: CORESI, EV. 228 / Pzi: ~icesc / E: voinic] 1-2 vir (Înv) A sluji în oaste. 2 vir (Înv) A (se) război. 3 vi (Pop) A săvârși fapte vitejești. 4 (Pop) A haiduci (1). 5 vr (Fam) A face pe voinicul (4) Si: a se grozăvi (2), a se lăuda.

voinici vb. IV. 1 intr. (pop.) A săvîrși fapte de vitejie. După ce am voinicit pe socoteala mea, după rînduiala pe care o avem noi cazacii, am venit sub steagurile Măriei sale (SADOV.). ♦ A haiduci. Apoi, mări, cît trăia, Frați de cruce se prindea Și-mpreună voinicea (ALECS.). 2 refl. (fam., iron.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. Ce te tot voinicești? 3 intr. (înv.) A fi ostaș; a (se) lupta. Voinicesc... ca sloboziți să fim și neturburați și fără voroavă să lăcuim (COR.). • prez.ind. -esc. /voinic + -i.

SCAI, scai, s. m. 1. Nume generic dat mai multor plante cu frunze ghimpoase; fructele globulare acoperite de ghimpi ale acestor plante, care se agață de haine, de lîna oilor etc. (Xantium spinosum). Le dădu orz într-un căuș și le descurcă de scai coamele și cozile. SADOVEANU, B. 66. Frunză verde de doi scai, Cată, mamă, cui mă dai: Nu căta argintului, Și mă da urîtului. ȘEZ. XV 121. De cînd bade m-ai urît, Casa ta e grajd de cai, Prin grădină spini și scai, Nici în cas’ oglindă n-ai! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 234. ◊ Expr. A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul de oaie = a nu da (cuiva) pace, a urmări pe cineva pretutindeni. Se ținea scai de Titu. REBREANU, I. 24. O petrec cu chiu cu vai, Și se țin de dînsa scai. Plină-i strîmta ulicioară de alai. COȘBUC, P. I 226. Începe a se ținea de fată ca scaiul de oaie. CREANGĂ, P. 168. 2. Compuse: scai-mărunt = plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu tulpina agățătoare acoperită cu peri aspri, cu flori albe sau verzui, cu fructe acoperite cu peri rigizi și curbați la vîrf (Galium aparine); scai-voinicesc = plantă erbacee, cu tulpina țepoasă, cu cîte două frunze la un nod (formînd un fel de pîlnie în care se strînge apă), cu flori liliachii în capitule (Dipsacus silvestris); varga-ciobanului. Printre scai-voinicești și ierburi sălbatice, pe prunduri, am urmărit cosași, un fel de lăcuste mărunte cu salturi lungi. SADOVEANU, Î. A. 25.

VOINICI, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. A face isprăvi mari, a săvîrși fapte vitejești. Armele mele cu care am voinicit să le puneți într-o pereche de desagi pe cal. SBIERA, P. 32. ♦ A haiduci. Cu ticăloșiile acestea n-ai s-ajungi tu bine măi băiete. – Apoi, cucoane, eu voinicind am să mor. SADOVEANU, O. VII 249. Eu creștin n-am omorît Cît în țeară-am voinicit. ALECSANDRI, P. P. 89. 2. (Învechit și arhaizant) A fi ostaș; a se oști, a se război. După ce am voinicit pe socoteala mea, după rînduiala pe care o avem noi cazacii, am venit sub steagurile măriei-sale Ștefan-vodă. SADOVEANU, F. J. 589.

A VOINICI ~esc intranz. înv. A săvârși fapte de voinic. /Din voinic

A SE VOINICI mă ~esc intranz. A-și da aere de voinic; a o face pe grozavul; a se grozăvi. /Din voinic

voinicì v. a face vitejii: cât în țară au voinicit POP.

voinicesc adj. m., f. voinicească; pl. m. și f. voinicești

voinicesc adj. m., pl. voinicească; pl. m. și f. voinicești

voinicesc adj. m., f. voinicească; pl. m. și f. voinicești

sânziană-voinicească (plantă) (desp. -zi-a-) s. f., g.-d. art. sânzienei-voinicești; pl. sânziene-voinicești

voinici (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicesc, 3 sg. voinicește, imperf. 1 voiniceam; conj. prez. 1 sg. să voinicesc, 3 să voinicească

!sânziană-voinicească (plantă) (-zi-a-) s. f., g.-d. art. sânzienei-voinicești; pl. sânziene-voinicești

voinici (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicesc, imperf. 3 sg. voinicea; conj. prez. 3 să voinicească

sânziană-voinicească s. f. (sil. -zi-a-), g.-d. art. sânzienei-voinicești; pl. sânziene-voinicești

sânziana-voinicească s. f. (sil. -zi-a-)

voinici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicesc, imperf. 3 sg. voinicea; conj. prez. 3 sg. și pl. voinicească

VOINICESC adj. v. cazon, eroic, glorios, militar, milităresc, ostășesc, soldățesc, strălucit, vitejesc.

voinicesc adj. v. CAZON. EROIC. GLORIOS. MILITAR. MILITĂRESC. OSTĂȘESC. SOLDĂȚESC. STRĂLUCIT. VITEJESC.

VOINICEASCĂ s. trântă.

VOINICI vb. v. bate, haiduci, lupta, război.

scai-voinicesc s. v. GHIMPE. SCAIETE. SCAI-GHIMPOS. VARGA-CIOBANULUI.

VOINICEASCĂ s. (SPORT) trîntă.

voinici vb. v. BATE. HAIDUCI. LUPTA. RĂZBOI.