Definiția cu ID-ul 965861:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

VORBIRE. Subst. Vorbire, vorovire (înv. și reg.), rost (azi rar), rostire, grai, glăsuire, zicere, spunere; cuvînt, afirmație, spusă, parolă (fam.). Șoaptă, șoptire, șoptit, șopăială (fam.), șopăire (fam.), șopotire, șoșoire, șoșoit, șușoteală, șușotire, șușotit (rar). Limbuție, locvacitate (livr.), logoree (fam.), debit (fig.), flecăreală, flecărie, vorbărie. Conversație, cozerie (livr.), taifas, taifet (înv.), taclale, șuetă, convorbire, voroavă (înv. și reg.), vorbă, discuție, dialog, colocviu. Cuvîntare, cuvînt, discurs, alocuțiune, perorație, perorare (rar), logos (ir. și fam.), orație (livr., înv.), tiradă; expunere, conferință, prelegere, prelecție (înv.). Întrebare; interpelare, ințerpelație (rar). Monolog, soliloc (livr.); recitare, declamație. Oratorie, oratorism (rar), retorică, elocvență, elocuțiune; retorism, grandilocvență (livr.). Oralitate. Vorbitor, cozeur, rostitor (rar). Limbut, flecar, vorbăreț, vorbă-lungă. Orator, retor, conferențiar, cuvîntător (rar); predicator, propovăduitor. Adj. Oral, verbal. Vorbitor, cuvîntător, cuvîntăreț (rar), rostitor. Șoptitor, șopotitor. Limbut, locvace (livr.), vorbăreț. Vb. A vorbi, a vorovi (înv. și reg.), a cuvînta (rar), a rosti, a grăi (pop.), a glăsui (pop. și poetic), a zice, a spune. A șopti, a șopăi (fam.), a șopoti, a șoșoi, a șușoti. A rupe tăcerea, a deschide gura, a deschide vorba, a da drumul la gură, a prinde (a da) grai, a începe vorba, a intra în vorbă, a începe cuvînt; a i se dezlega cuiva limba, a i se descleșta cuiva fălcile, a i se dezmorți cuiva limba; a vorbi în barbă; a vorbi cu gura altuia. A limbuți (înv.), a flecări, a avea limbă lungă, a fi lung de limbă (limbă lungă), a avea mîncărime de (vierme la) limbă, a da din gură, a vorbi vrute și nevrute. A conversa, a convorbi (rar), a conferi (rar), a se întreține, a discuta, a dialoga (rar), a sta de vorbă, a sta la taclale, a sta la taifas, a tăifăsui, a sta (a ședea) la divan, a divăni (reg.). A lua cuvîntul, a rosti o cuvîntare (o alocuțiune), a face o expunere, a ține un discurs, a perora. A monologa, a vorbi singur; a declama, a recita. A avea limbă de aur, a fi cu limba (fagure) de miere. Adv. Oral, prin viu grai, verbal. V. aforism, afirmație, conversație, cuvînt, destăinuire, grandilocvență, limbuție, particularități de vorbire, sfat, sociabilitate.