VOSTRU, VOASTRĂ, voștri, voastre, adj. pos. (Precedat de art. al, a, ai, ale, cînd are valoare pronominală propriu-zisă, cînd precedă substantivul sau cînd cuvîntul precedent nu are articol enclitic) 1. (Arată posesiunea; la singular indică posesorul multiplu și obiectul posedat unic, la plural indică atît posesorul cît și obiectul posedat multiplu) Care aparține persoanei căreia i se adresează cineva și unui grup din care face parte aceasta; care este legat printr-o relație de proprietate cu persoana căreia i se adresează cineva și grupul din care face parte aceasta. Pînă într-un an ați putea să aveți un chioșc al vostru. PAS, Z. I 167. Voi revedeți cîmpia iară Și cuiburile vonstre-n cring. COȘBUC, P. I 90. ♦ (Pronominal; eliptic) Ceea ce posedă persoana căreia i se adresează cineva (împreună cu grupul din care face parte aceasta). Dragi îmi sînteți, dar n-am ce vă face. Rămîneți cu ce aveți. Nu vă mai pot da într-adaos decît inimă ușoară, ca să vă bucurați cu al vostru. SADOVEANU, B. 7. ◊ (Ideea de proprietate este atenuată, obiectul fiind o regiune, o țară etc.) Veți fi de-acum Ferice iară, Hai să vă duc L-a voastră țară. ALECSANDRI, T. I 466. (Pronominal) Ca toate mahalalele își avea și a voastră făpturile ei. PAS, Z. I 54. 2. (Arată apartenența la un grup) Din care face parte persoana căreia i se adresează cineva, la care aparține ea. Colectivul vostru și-a terminat planul înainte de termenul fixat. 3. Care se află în relații de rudenie, prietenie, ospitalitate, vecinătate etc. cu persoana căreia i se adresează cineva și cu grupul din care face aceasta parte. Trece Nicu Meț! Vă dădeați sfoară unul altuia și vă-mbulzeați în stradă. Era prietenul vostru. PAS, Z. I 55. Iată ce-mi scrie frate-mieu și moșul vostru. CREANGĂ, P. 184. ◊ (Pronominal) Nerușinaților! vă mustrau ai voștri. PAS, Z. I 55. Și-am vrea și noi, și noi să știm, Că ne-or sta oasele-ntr-un loc, Că nu-și vor bate-ai voștri joc De noi, dacă murim. COȘBUC, P. I 208. Pururea în buza tunului. meniți poate a muri departe de ai voștri. NEGRUZZI, S. I 39. 4. Care ține de persoana căreia i se adresează cineva și de grupul din care face parte această persoană; al persoanei căreia i se adresează cineva și al grupului din care aceasta face parte. Cu prostiile voastre îmi faceți capul călindar. SADOVEANU, M. C. 201. Cu străjuirea voastră era vai de pielea noastră! CREANGĂ, P. 269. A voastre vieți cu toate sînt ca undele ce curg. EMINESCU, O. 157. ♦ (Pronominal, n. pl.) Treburi, ocupații. Pe urmă, după ce trecea colțul, vă vedeați mai departe de ale voastre. PAS, Z. I 60.(Formează termeni de reverență cu substantivul anterior) Luminarea-voastră, De cînd cu păcatul cel de «Ad-hoc» n-am mai avut zi bună cu megieșiți meu. CREANGĂ, A. 158. Cu ajutorul lui dumnezeu și cu al sfinției-voastre... am izbutit, măicuță, să facem și acum pe cheful spînului. id. P. 227. ◊ (În formule glumețe) Alta nu mai știu nemica, întunecimea-voastră. CREANGĂ, P. 145. 6. (După prepozițiile și locuțiunile prepoziționale care cer genitivul) Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mîn. EMINESCU, O. I 59. – Variantă: (Transilv.) vost, voastă, voști, voaste (GOGA, P. 10, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61), adj. pos.