VREDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ.