vrednicie s.f. 1 Calitatea de a fi vrednic. În ce mai stă vrednicia mea de creștin și de preot? (GAL.). 2 Ceea ce face ca cineva să merite ceva; (de obicei la pl.) faptă merituoasă, vrednică de laudă, de stimă, de răsplată. Cununa ce-am în mînă... E preț al vredniciei, ea nu e moștenită (HEL.). 3 Destoinicie. Vrednicia ta, Făt-Frumos, te-a scăpat și de ocară și de moarte (ISP.). ♦ Vitejie; (de obicei la pl.) faptă vitejească. Ne așteptăm de la el la mari fapte de vrednicie (CĂL.). 4 Hărnicie, îndemînare; pricepere. Era o mîndreță de om, vestit pe toată valea Similei de cinste și de vrednicie (VLAH.). 5 (înv.) Treaptă într-o ierarhie; demnitate. Rădicarea cneazului... la vrednicia de mare canțelar (C. NEGR.). • pl. -cii. g.-d. -iei. /vrednic + -ie.