vreun, vreo adj.nehot., pron.nehot. I adj.nehot. 1 Care este un (sau o) oarecare; care nu a fost identificat sau precizat mai îndeaproape; careva. Iar deasupra tuturor va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine..., lustruindu-se pe el (EMIN.). ♦ (în prop. neg. sau precedat de „fără”) Nici un, nici o. Fără vreun motiv exterior aparent, sufletul său a gemut sub povara unei dureroase solitudini morale (VIANU). ◊ (înaintea unui nm. pr. de persoană) Unul ca..., unul asemenea cu... A fugit de el. L-a crezut vreun Donjuan. 2 (cu val. adv. indică o aproximație numerică sau o cantitate nedefinită) Cam, aproximativ, aproape. Învîrtita ține de vreun ceas, fără întrerupere (REBR.). Întîlni... un om de vreo douăzeci și trei de ani (SLAV.). ◊ Expr. Vreo doi (sau două) v. doi. △ A spune (sau a trînti) cuiva vreo două = a spune cuiva lucruri neplăcute, cuvinte care nu-i convin. II pron.nehot. (în forma „vreunul, vreuna”) Cineva, oarecine, oarecare; careva. Dar d-ta?... Ai iubit vreuna? (CA. PETR.). ◊ (urmat de un atr. partitiv introdus prin prep. „din”, „dintre”) Să nu mai ipitropisească pe vreunul din neamul lui (DELAVR.). ♦ (în prop. neg., adesea urmat de un atr. partitiv introdus prin prep. „dintre”, „din”) Nici unul, nici una. Nu tăbărî însă nimeni și nu rîse vreunul (PRED.). • și vrun, vro adj.nehot., pron.nehot. /lat. *vēre unus, -a, -um.