vui¹ vb. IV. intr. 1 (despre ape, vînt, furtună etc.) A produce un zgomot puternic și prelung; a vîjîi. La zăgaz apa vuia din ce în ce mai tare (SLAV.). 2 (despre tunete) A produce un zgomot puternic și prelung, repetat la intervale scurte; a bubui. Tunetul vuia în depărtare (C. NEGR.). ◊ (despre arme de foc) Abia avui timp să-i smucesc arma în sus, și descărcătura vui lung, plouînd cu alice de lup copacul sub care perechea se zvîrcolea (VOIC.). 3 (despre foc sau despre obiecte care ard) A produce în timpul arderii un zgomot caracteristic; a dudui. Vuia în sobă tăciunele aprins,care se zice că face a vînt și vreme rea (CR.). 4 (despre vehicule în mers, despre unele instalații și mecanisme în timpul funcționării sau despre obiecte, corpuri care se mișcă, se deplasează cu viteză) A produce un zgomot caracteristic, intens și prelung. Trenul trecu vuind peste podul alb (CE. PETR.). 5 (despre obiecte, despre corpuri care vibrează în urma unei lovituri) A produce un zgomot specific, intens și prelung; a trosni, a pîrîi. Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea (SADOV.). 6 (despre unele instrumente muzicale, despre clopote etc.) A emite sunete prelungi, repetate. Metalica, vibrînda a clopotelor jale Vuiește în cadență și sună întristat (EMIN.). 7 Expr. A-i vui (cuiva) capul (sau urechile) = a avea o senzație de zgomot continuu și obsedant provocată de tulburări circulatorii, de anomalii ale aparatului auditiv, de enervare, de emoții etc. Capul îi vuia mereu și începu să-l doară cumplit (AGÂR.). 8 (despre oameni sau, ext., despre vocea,glasul etc. ale lor) A face un zgomot intens, continuu și confuz; a face larmă, zarvă; a face gălăgie; a fremăta; a striga. Om! repetară băieșii și glasurile lor vuiră într-un amestec bubuitor prin gangul lung și întunecos (AGÂR.). 9 (despre spațiul, locul în care se produce un zgomot; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) A se umple de sunete prelungi, puternice (și a le transmite prin ecou); a răsuna. Știau a învîrti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vătale în toate părțile (CR.). 10 Fig. A se vorbi, a se discuta, a se comenta cu insistență despre o persoană, despre un eveniment etc. Azi poate vuiește satul că-mi mărit fata cu Gheorghe-a Mărgineanului, și eu nici n-am visat așa ceva (AGÂR.). • prez.ind. pers. 3 -iește. și (pop.) hui, ui vb. IV. /form. onomat.