vuiet s.n. 1 Zgomot puternic și prelung produs de ape, de vînt, de furtună etc.; muget, vuială, (înv.) vuietură. în vuietul de vînturi auzit-am al lui mers (EMIN.). Zgomot puternic și prelung, repetat la intervale scurte, produs de tunete, de arme de foc, de explozii etc. De-alfulgerilor vuiet văzduhurile tună (COȘB.). ♦ Zgomot surd și foarte puternic produs de un cutremur de pămînt. S-a cutremurat pămîntul și s-a auzit în adîncime huiet venind de cătră miazăzi (SADOV.). 3 Zgomot caracteristic, intens și prelung produs de vehicule în mers, de unele instalații și mecanisme în timpul funcționării sau de obiecte care se mișcă, se deplasează cu viteză; huruit. Ocoli răspunsul, îngăimînd că l-a trezit vuietul unui camion (PHIL.). 4 Zgomot specific, intens și prelung, produs de corpuri, de obiecte lovite sau care se lovesc, se izbesc etc. și vibrează; zăngănit, zuruit. Începu a răsuna, cu un vuiet depărtat, treapădul cailor ce purtau și însoțeau rădvanul (ODOB.). 5 Sunet produs de unele instrumente muzicale sau de clopote. U vuiet de orgă, un tremur muzical de care se înfiorau inimile (VIN.). 6 Zgomot intens, continuu și confuz făcut de o mulțime de oameni, de glasurile, de strigătele etc. ale lor; larmă, gălăgie, vacarm; strigăt, vociferare. Un vuiet în sală se lățește, Femeile strig... țipă, și unele leșin (BOL.). ♦ Analog. Zgomot confuz și continuu produs de agitația caracteristică unei străzi, a unui oraș etc. Se revărsau în răstimpuri huietele orașului (POPOV.). 7 (reg.) Ceartă, sfadă; mustrare, dojană. Moară, rîșniță de visezi, e huit, sfadă (POP.). 8 Ecou. Vuiet surd să încovoaie pe după dealuri și să pierde în văi adînci (DELAVR.). 9 Fig. Agitație, zarvă stîrnită de un fapt ieșit din comun, de un eveniment etc.; vîlvă. Se deschid Camerele, se votează legea împroprietăririi. Atunci s-ar fi făcut într-adevăr vuiet mult, dar se spărgea de stînca maiestății (EMIN.). 10 (înv.) Zvon, știre; veste. Prin postul cel mare se răspîndește vuiet printre dascăli despre desființarea catiheților (CR.). • pl. -e. și (pop.) huiet, uiet, vuit s.n. /vui¹ + -et.