vuieta vb. I. intr. (despre ape, vînt, furtună etc) A vui; a vîjîi. În văzduhul cel larg îndîrjitele vînturi Vuietă-ntocmai, asemeni de iuți și de tari, și se luptă (COȘB.). ♦ (despre spațiul în care se produce un zgomot) A răsuna. Asprele stînci vuietau îndelung răzbătute de valuri (COȘB.). • sil. vu-ie-. prez.ind. pers. 3 vuietă. /vuiet + -a.