vârf s. n. ♦ 1. în sintagmele perioadă, lună, ramură, oră etc. de vârf De mare intensitate, trafic etc. ◊ „Pe noua linie R1 circulă 100 de autobuze pe oră și sens în orele de vârf. Traseul are o lungime de 5,2 km. În perioada de vârf circulă un autobuz la 40 secunde [...] Pe această relație pot fi transportați 200000 călători.” R.l. 27 IV 77 p. 5. ◊ „În plin sezon însă, în lunile de vârf, cum le numim noi, litoralul atrage în activitățile sale 30000 de oameni de cele mai diferite profesii.” Sc. 12 IV 79 p. 4. ◊ „Noutăți în ramuri de vârf ale industriei noastre.” R.l. 10 V 79 p. 1. ♦ 2. (pol.) în sint. adv. la vârf La cel mai înalt nivel în stat ◊ „O ultimă întâlnire la vârf” R.l. 21 I 94 p. 9. ♦ 3. (fig.) în sint. s. vârf de lance Elementul, grupul cel mai eficient, mai avansat într-un domeniu ◊ „[Luceafărul și Săptămâna] ambele fiind publicații vârf-de-lance ale Partidului și Securității.” R.lit. 24 X 91 p. 5. ◊ „[...] repartizarea dreptului de a alcătui comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare tocmai Partidei Naționale, adică tocmai celor două partide extremiste de stânga, care au două «vârfuri de lance» ale culturii socialiste, în persoana d-lor Adrian Păunescu și C.V. Tudor.” R.l. 6 XI 92 p. 1. ◊ „[I.M.] a fost un vârf de lance al generației ’80.” Timișoara 15 I 94 p. 2; v. și R.l. 29 IX 95 p. 19; v. și destabilizator (sensul 2 trad. fr. (au) sommet; pentru sensul 3 cf. fr. fer de lance, it. ferro di lancia)