VÎJÎIT¹, vîjîituri, s. n. Faptul de a vîjîi; zgomot caracteristic produs de suflarea vijelioasă a vîntuiui sau de curgerea năvalnică a apei. De departe, dintr-un colț al iazului, venea vîjîitul înăbușit al unui opust. SADOVEANU, O. I 379. Nu se auzeau alte zgomote decît... vîjîitul înfundat al șuvoiului din dosul casei. GALACTION, O. I 160. Apropiați de mal, prin vîjîitul luncii, deosebirăm deodată umbra unui șlep. DUNĂREANU, CH. 95. – Variante: vîjiit, (regional) vîjîiet (SBIERA, P. 85) s. n.