vîntur, a -á v. tr. (lat. véntulo, -áre, d. ventus, vînt. V. zvîntur, ventilez). Curăț grăunțele de pleavă, aruncîndu-le în aer ca să le bată vîntu și să înlăture pleava saŭ le agit cu lopata ca să se ventileze. Fig. Resping, împrăștiĭ: a-ĭ vîntura pe dușmanĭ. Cutreĭer: a vîntura lumea. Agit, discut (în ainte de a aduce în deliberare): a vîntura o ideĭe. V. refl. Vin des, mă tot duc și vin, mă zvîntur, mă fîțîĭ, cutreĭer: Ce te tot vînturĭ pe aicĭ? Acest om s’a vînturat pin toată lumea.