VÎNZĂTOR, -OARE, vînzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vinde lucruri (ocazional sau permanent) sau care este angajată într-un magazin pentru a servi clientela. Sub cupolele reci ale dimineții... Vînzătorii de ziare te sună. DRAGOMIR, P. 11. Vînzătorul îi scoase o pereche de pantofi negri. MIHALE, O. 265. Îl știau vînzător undeva într-un magazin oarecare. SAHIA, N. 109. De s-ar vinde dor cu dor, Eu m-aș face vînzător. BIBICESCU, P. P. 15. ◊ (Ironic) Vînzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vînzare, destinat vînzării, de vîndut. De-ar fi dorul vînzător, Eu m-aș face negustor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. De ți-e negrul vînzător, Eu îți sînt cumpărător. ALECSANDRI, P. P. 105. ◊ Expr. A face (un bun imobil) vînzător = a pune în vînzare, a vinde; a trece pe numele altuia. Îi ceru vechilului să-i facă hanul vînzător pe numele ei. CAMIL PETRESCU, O. II 292. 2. Trădător; înșelător. Cui i-e frică de război E liber de-a pleca-napoi, Iar cine-i vînzător vîndut Să iasă dintre noi! COȘBUC, P. I 258. Iată vînzătorii noștri! strigă Ion-vodă, poruncind ca toate focurile... să fie ațintate spre acea parte. HASDEU, I. V. 149. Fiți voi judecătoria! Spuneți: ce se cuvine Lui Despot ereticul, de țară vînzător! ALECSANDRI, T. II 192. ◊ (Adjectival) Am ajuns la întîia domnie a acestui om, mizerabil din toate punctele de vedere: lacom, prefăcut... și vînzător al sîngelui binefăcătorului și rudei sale. IORGA, L. I 103. (Fig.) El avea ochi vînzător, Avea grai lingușitor. ALECSANDRI, P. P. 216.