VÎRF. Subst. Vîrf, vîrfuleț (dim.), vîrfușor, vîrfuț, înălțime. Creștet, coamă. Vîrf (de deal, de munte), vîrfar, custură (reg.), pisc, pisculeț (dim., rar), piscușor (rar), piscan (reg.), țîflă (reg.), țugui, țuguitură, țuțui (reg.), țiclău (reg.), țigmău (reg.), țiclet (reg.), gurgui, grui (reg.), gruieț (dim., reg.), țonc (reg.); culme, culmiță (dim.), culmiș (pop., rar), plai, creastă, creștet, coamă, spinare. Țuguitură; țuguire. Adj. Înalt; vîrfuit, ascuțit, țuguiat, țogoșat (reg.), gurguiat. Vb. A vîrfui, a face vîrf; a se țuguia, a se ascuți, a se subția spre vîrf. A urca, a escalada. A coborî. V. coborîre, înălțime, ridicătură de teren, urcare.