vîșca vb. I. intr. (reg.) 1 A se mișca din loc; a se urni, a se clinti; a se agita, a se foi. O nălucă neagră vîșca prin frunzare (SADOV.). 2 (despre cîini) A da din coadă. 3 fig. A cîrti, a murmura. Și boierii n-au încotro, măi, cît îs ei de boieri! Se supun lui conu Iordache, fără să vîșcăie (CE. PETR.). • prez.ind. vîșc. și vîșcăi vb. IV. /cf. ucr. вешмамися.