vădi vb. IV. 1 tr., refl. A fi sau a face să fie evident, a (se) face simțit, cunoscut; a (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) exprima. Vădeau, la masă, cugetele, educațiile și apucăturile cele mai felurite (GAL.). ◊ (refl. pas., refl.) Să așteptăm pînă ce dușmanii singuri se vor vădi la lumină (SADOV.). 2 tr. A lăsa să se vadă, a expune privirilor (scotínd în evidență). Păru-i blond și moale ca mătasa Grumazul alb și umeri-i vădea (EMIN.). 3 tr. (înv.) A acuza, a învinui; a dezvălui (faptele unei persoane), a dovedi (cu probe) vinovăția unei persoane; a denunța, a trăda. Acesta... nu era vădit de dușman al nostru (BĂLC.). & (refl.) Te vădești din cele ce zici cum că n-ai avut dragoste (AETHIOPICA). ♦ A pedepsi; a dojeni, a mustra. Nu mă vădi, Doamne, -n vreme de mînie (DOS.). • prez.ind. -esc. /<sl. veche ваднтн.