vărgúță f., pl. e (dim. d. vargă, vergĭ. D. rom. vine ngr. vergitsa). Vargă mică. Vărguță magică, o vărguță (nuĭelușă) de lemn de alun cu care vechiĭ fărmăcătorĭ pretindeaŭ că pot descoperi izvoarele ascunse, comorile ș. a. Eĭ ziceaŭ că, dac’o țiĭ orizontal între degete, începe să se învîrtească și, pin asta, arată locu lucruluĭ ascuns. Foarte mulțĭ cred și azĭ într’însa, cum cred și în alte erorĭ. Alchimiștiĭ tot cu vărguța lucraŭ și eĭ. Mesmer, un medic german mort la 1815, avea și el o vărguță ale căreĭ emanațiunĭ, zicea el, distribuĭaŭ fluidu magnetic pe părțile corpuluĭ pe care-l atingea. – Barb. baghetă.