ZAIAFET, zaiafeturi, s. n. (Turcism) Petrecere (cu mîncare, băutură și lăutari); chef, ospăț. Hai la Alviță acasă! O să fie zaiafet mare. STANCU, D. 170. O altă trăsură se oprește peste drum. «Aha, și-au adus mosafiri. Au zaiafet», și-a spus țața Niculina foarte mirată. PAS, Z. I 88. Trei zile și trei nopți d-a rîndul fu veselie și zaiafet în tot cuprinsul împărăției, de bucurie c-a scăpat de zmeu. POPESCU, B. II 80. Porunci numaidecît să se întindă mese, să ospăteze pe turcul ciorbagiu. Ce mai zaiafet, ce mai chiloman... ce mai cîntece. ȘEZ. XII 38. – Variante: zaifet (M. I. CARAGIALE, C. 24, G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 111, ALECSANDRI, T. I 310), ziafet (CARAGIALE, P. 83, GHICA, S. A. 58, ALECSANDRI, T. 1248) s. n.