ZARVĂ s.f. (Mold., Ban.) Ceartă, gîlceavă, discordie. A: După multă zarvă și gîlceavă nemică bun n-au isprăvit. URECHE. Den care prepusuri au întrat între dînșii mari zarve. N. COSTIN. Toată lumea iaste plină de primejdii și de zarve. ALF., 3^v; cf. M. COSTIN; CANTEMIR, IST.; PSEUDO-MUSTE. C: Zarve. Rixa. AC, 379. Variante: zarbă (M. COSTIN). Etimologie: cf. ncr. zarva. Vezi și zărvi. Cf. calabalîc, dihonie, hăbrușag, învălușag, p o t c ă, prigoană, vălășag, zavistie, zăhăială; holcă, v r e a v ă.