ZBATE, zbat, vb. III. 1. Refl. (Despre ființe) A se mișca încoace și încolo, brusc și repede (din cauza durerii sau pentru a scăpa de o strînsoare); a se zvîrcoli, a se smuci. În spasmul morții junca se zbătea, izbindu-se cu dinapoia la dreapta și la stînga. SADOVEANU, O. VII 362. Cu grijă și cu greutate am scos din colivie pasărea, care se zbătea cu pupila dilatată de spaimă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 43. Și de pe bici l-am cunoscut, Și cum țeseam, nici n-am știut Cum am sărit și m-am zbătut Să ies de la război. COȘBUC, P. I 93. Pun urechea la gura scorburii și aud ceva zbătîndu-se înăuntru. bag mîna și scot pupăza vlăguită de atîta zbucium. CREANGĂ, A. 55. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat (sau ca musca în pînza păianjenului), se zice despre cineva care se silește din răsputeri să scape dintr-un impas. A se zbate în ghearele morții v. gheară (1). A se zbate de moarte = a se zbate foarte tare (ca și cum ar fi în agonie, în chinurile morții). O știucă se zbătea de moarte pe uscat. ISPIRESCU, L. 43. La pămînt mi se trîntea... Și de moarte se zbătea. SEVASTOS, C. 316. ♦ A se zbuciuma, a se chinui. Draga mamei!... cît s-a zbătut și cît a plîns noaptea trecută... Toată noaptea a vorbit într-aiurea și te-a chemat. GALACTION, O. I 77. E un suflet stingher care se zbate și se frămîntă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. ♦ A zvîcni, a palpita, a se mișca, a se clătina. Inima Siminei se zbătea în piept Ca pe mal un păstrăv. COȘBUC, P. I 253. Se zbătea pieptul omului celuia și tot apă cerea. ȘEZ. III 68. ◊ Tranz. Și-a zbătut pripit pleoapele ochilor de catran ca să se dumirească. SADOVEANU, A. E. 162. Manlache a ridicat un pumn uriaș și l-a zbătut undeva, spre casa lui Ion. POPA, V. 319. ♦ A se strădui din toate puterile, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. Numai cîțiva în uliță se mai zbăteau să se apropie, bombănind și chicotind. REBREANU, R. II 85. Se zbătea bietul om, cu mintea și cu trupul, și parcă era un făcut, mergea din pagubă în pagubă, de ajunse în sapă de lemn. ISPIRESCU, L. 206. 2. Refl. A se mișca (cu putere) încoace și încolo, a se agita; a se învolbura, a se învîrteji. O sentinelă, cu obrazul învălit în glugă, cu ninsoarea zbătîndu-se în juru-i ca un lințoliu, se mișcă spre noi. SADOVEANU, O. VIII 169. Așa se zbat copacii în furtună. CAZIMIR, L. U. 80. Pînza sfîșiată, ca o aripă rănită, se zbătea nebună în suflarea vîntului. BART, S. M. 51. ◊ Tranz. Apele lacului zbat valuri cu spuma albă, ușoară. STANCU, U.R.S.S. 169. Un vînt dinspre munți a început să zbată mătasa albastră din boldul de pe vîrful castelului. SADOVEANU, F. J. 270. ♦ Intranz. A izbi, a lovi, a bate. Potrivind un firișor de iască pe zburătura de silex, a zbătut o singură dată cu oțelul și a prezentat, politicos, doamnei baroane cărbunașul. SADOVEANU, V. F. 35. ◊ Expr. Cît ai zbate din (sau în) amnar v. amnar¹. 3. Refl. reciproc. A se tîrgui, a se tocmi. Apoi, fără să ne zbatem... mi-i da șeisprezece lei, cu irmilic de aur, și ți-oi duce-o știi, colea, ca pe palmă. CREANGĂ, P. 113. ♦ Tranz. (Învechit) A reduce, a scădea din prețul unei mărfi prin tîrguială. Să-ți arate o bucată de atlas și, ce va cere, să dai, să o cumperi, să nu zbați nimica. La TDRG.