zbuciumat, -ă adj. 1 (despre oameni) Care este frămîntat, tulburat; care este neliniștit, îngrijorat. Urgisita și zbuciumata lui soție (CR.). ◊ Ext. Se-ndreaptă spre țintirim, tăcut și cu sufletul zbuciumat (SADOV.). ♦ (despre viața oamenilor sau despre momente ale existenței lor) Care este plin de evenimente, de încercări, de greutăți. Compozitorul a avut o viață zbuciumată. 2 (despre elemente ale naturii) Care se mișcă sau este mișcat cu putere într-o parte și într-alta. Zbuciumații arbori par cufundați într-o tristă gîndire (PET.). ♦ Ext. (despre ape curgătoare, torente etc.) Care este agitat, învolburat, tumultuos. Suind pe firul apei zbuciumate... Să ne oprim pe creste cu brădet (LAB.). ◊ Fig. A scris o proză zbuciumată. • pl. -ți, -te. /v. zbuciuma.