ZBURĂTĂCI, zburătăcesc, vb. IV. 1. Tranz. A zvîrli cu zburături într-un pom (pentru a face să cadă fructele) sau într-o pasăre pentru a o speria și a o face să fugă sau să zboare. Ca pomul lîngă drum; Cîți trec, îl zburătăcesc Și crenguțe nu-i mai cresc. SEVASTOS, N. 32. 2. Intranz. (Despre păsări) A-și lua zborul, a zbura. (Fig.) Omul trebuie să ia bine seama cînd zburătăcește din cuibul părintesc. MAT. FOLK. 720. 3. Intranz. (Despre pui) A se înfiripa, a se dezvolta, a crește; fig. (despre copii) a se face mari, a căpăta independență, a se răzleți. Săracii, cît era de-nchirciți cum o zburătăcit. ȘEZ. V 173. Cum încep a zburătăci, scapă din nevoi; fiecare-și cîștigă pînea lui. ib. XX 77. ◊ Refl. De la zece ani, cum începu băiatul a se zburătăci, bătrînul puse pe el neînduplecată stăpînire. SADOVEANU, O. I 271. ♦ Tranz. A ajuta (pe cineva) să-și facă un rost în viață. Fiind el cel mai mare, norocul său: trebuie să căutăm ari zburătăci, căci nu.se știu zilele omului! Și poate vreodată să fie și el sprijin pentru iștialalți. CREANGĂ, A. 120. 4. Intranz. (Despre păsările de curte) A fugi, a se risipi, bătînd din aripi și înălțîndu-se de la pămînt; (despre păsări zburătoare și despre insecte) a face zboruri scurte, aproape de pămînt. Găinile dădură zvon, cotcodăcind și zburătăcind. SADOVEANU, F. J. 222. Numai porumbeii zburătăceau pe alee și prin fața castelului. REBREANU, R. I 80. ◊ (Poetic) Scînteile mari zburătăceau ca fluturii pe acoperiș și se stingeau atingînd olanele bătrîne, parc-ar fi căzut pe gheață. REBREANU, R. II 207. Refl. Răgeau vacile, nechezea caii, se zburătăceau rățele și gîștele. ȘEZ. I 240. ♦ Tranz. Fig. A face să se împrăștie, a spulbera. Cîte-o pîlpără de vînt zburătăcea frunzele cît colo, nu numai pe cele galbene și uscate, dar chiar pe cele mai verzui. CONTEMPORANUL, V_I 289. – Variantă: zburătoci (MARIAN, O. I 287) vb. IV.