zbîrnîi vb. IV. intr. 1 (despre insecte) A produce un zgomot vibrant, continuu, caracteristic zborului; a bîzîi, a zumzăi. ◊ Fig. (sugerează ideea de iuțeală, de rapiditate într-o acțiune) Femeia zbîrnie la bucătărie. ♦ (despre obiecte care se deplasează, se învîrtesc) A produce un sunet prelung, caracteristic (asemănător cu vibrarea unei coarde, a unui fus, a unui motor etc.). Priviți acum la mașinile care zbîrnîie mereu (JEB.). ♦ Fig. (sugerează ideea de efect maxim în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces) Am trîntit un reportaj pe trei coloane, să zbîrnîie (BAR.). ♦ Spec. (fam.; despre sonerii, telefon etc.) A suna. Soneria zbîrnîie subțirel și repezit (CAZ.). 2 (despre vînt) A șuiera, a vîjîi. 3 Fig. (despre oameni) A-și arăta nemulțumirea murmurînd; a bombăni, a cîrti. Fata, supărată, a început să trîntească prin casă, zbîrnîind. ♦ Ext. A blestema. 4 Fig. (despre cuvinte, cîntece, glas) A produce vibrații monotone (puternice, stridente, neplăcute). Întrebările, urările, felicitările zbîrnîiau în urechile tînărului (REBR.). ◊ Fig. Prin peretele de scînduri se auzea zbîrnîind restul familiei (GAL.). • prez.ind. zbîrnîi. și zbîrnăi vb. IV. /zbîrn + -îi.