zdrăngăni vb. IV. 1 intr. (despre sticle, metale sau despre obiecte făcute din aceste materiale) A produce un sunet caracteristic cînd se ciocnește de ceva, cînd este lovit cu ceva ori cînd cade, cînd se sparge, cînd se trîntește. A zdrăngănit de cîteva ori din clanță (LĂNCR.). ♦ ext. A produce zgomote (supărătoare). Mașina... zdrăngănea ca o roată fără ciolane (BRĂ.). ◊ (tr.) Își zdrăngănea sabia (REBR.). 2 tr. (despre oameni; compl. indică coardele unui instrument muzical) A face să vibreze (nearmonios). ♦ ext. (deprec.) A cînta fară pricepere la un instrument muzical cu coarde. Au zdrăngănit din strune cît putură Și n-a ieșit decît harababură (ARGH.). • prez.ind. -esc, (reg.) zdrăngăn, și zdrăncăni vb. IV. /zdrang + -ăni.