zel s.n. 1 Însuflețire puternică într-o acțiune; rîvnă, sîrguință; ardoare, entuziasm. Profesorul de latină în clasă intra cu zel Cum suna din clopoțel (CĂL.). ◊ Expr. Exces de zel = sîrguință exagerată (și inutilă) în realizarea unei acțiuni. S-a amestecat, din exces de zel (REBR.). 2 Devotament înflăcărat față de o idee, de o cauză sau de o persoană; dăruire totală, cu atașament puternic. Bolnav, această ocrotire i se acordă dintr-un zel de generozitate solidară în fața morții (PER.). ♦ Simțămînt care denotă un imbold lăuntric puternic, o dorință arzătoare; asiduitate, insistență, perseverență. Observă zelul și energia sa în scopuri nobile. • /<fr. zèle, lat. zēlus, -i, gr. ζῆλος.