zenit s.n. 1 (astron.; în opoz. cu „nadir) Punctul cel mai înalt de intersecție a verticalei locului de referință cu sfera cerească; amiază. ♦ Gener. Punct aparent de pe sfera cerească pe care un observator oarecare de pe Pămînt îl consideră ca fiind cel mai înalt. Uriașele lui forme Parc-ajung pînă-n zenit (COȘB.). ♦ Ext. Parte a cerului care se întinde deasupra capului. Rare fîlfîiri de aripi nevăzute tremurau în cadență, pierzîndu-se în zenit (BART). 2 Fig. Culme, apogeu, al unei evoluții, al unei cariere etc. Oricine... luase contact cu arta lui Rubens, la zenitul carierei sale, se resimțise de influența sa (OPR.). • /<fr. zénith; cf. ar. samt ar-runs ”calea de deasupra capului".