ZGÎRCI², zgîrcesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A, se strînge, a se ghemui, a se contracta de frig (de durere etc.). Mă strîng, mă zgîrcesc covrig. STANCU, D. 37. Mîinile simțeau metalul rece al puștilor și se zgîrceau sub mîneca mantalei. D. ZAMFIRESCU, R. 254. Lihniți de foame și stîrciți de frig, se culcară să doarmă. Se zgîrciră unul lîngă altul sub un țol prăfuit și-și suflau în pumni ca să-și dezghețe degetele. VLAHUȚĂ, O. A. I 142. ◊ Fig. Femeile se uitau chiorîș la Aristița, zgîrcindu-li-se inima că n-a dat peste ele așa noroc. CONTEMPORANUL, VIII 208. ◊ Tranz. fact. Îi vărsă la ureche cîteva vorbe otrăvite cari-l îngălbeniră la față și-i zgîrciră pumnul. GANE, N. II 16. Ai morții fiori îi zgîrcesc și-i întind. COȘBUC, P. II 296. Peste noapte a și dat holera peste mine și m-a frămîntat, și m-a zgîrcit cîrcel. CREANGĂ, A. 15. ♦ Tranz. A-și încorda membrele în vederea unui efort. Biata Pisicuță, zgîrcindu-și picioarele de dinapoi... luneca de multe ori de-a săniușul pe luciul foilor ca pe ghețuș. HOGAȘ, M. N. 131. 2. A se închirci, a paraliza. Nu mai auz de loc, piciorul drept mi s-a zgîrcit, mi s-a uscat mîna stîngă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 30. ♦ A deveni pipernicit, a degenera. Din lipsa de nutreț bun, rasele indigene [de vite] se pipernicesc și se zgîrcesc. I. IONESCU, P. 234. 3. A da dovadă de zgîrcenie, a se arăta zgîrcit. Se zgîrcește pentru cîțiva bani. ◊ Tranz. Fig. Pînă trăiești, fă-ți pomana, Nu zgîrci mîna-ți dușmana. PANN, P. V. III 98.