zgomot s.n. 1 Sunet sau amestec de sunete discordante, puternice, care impresionează în mod neplăcut auzul. Ieși repede și trînti ușa cu zgomot (D. ZAMF.). 2 (telec.) Zgomot de fond = a) perturbație sonoră (de mică intensitate) care apare în orice mediu de transmitere a semnalelor; b) ansamblu de zgomote care se suprapun unui dialog. Zgomot alb = zgomot de bandă largă, folosit în măsurători electroacustice, caracterizat printr-un spectru continuu și uniform într-un domeniu de frecvențe specificat. Zgomot roz = zgomot de bandă largă, folosit în măsurători electroacustice, caracterizat prin energie constantă pe octavă. Zgomot colorat = zgomot de bandă largă, folosit în măsurători electroacustice, caracterizat printr-un spectru continuu și uniform într-un domeniu de frecvențe specificat. Generator de zgomot v. generator. ♦ (med) Sunet emis de anumite organe interne, a cărui modificare denotă o stare patologică. Zgomotul inimii. 3 Amestec confuz de glasuri, de sunete (puternice). Odaia se umplu de zgomot de voci (E. BAR.). ♦ Ext. Scandal; gălăgie, vacarm; vuiet, tumult. Zgomotul serenadelor și serbărilor deșteptă atențiunea vecinilor (FIL.). ◊ Expr. A face zgomot = a produce senzație, a face vîlvă. 4 Fig. Impresie puternică pe care o produce un lucru, un fapt, un eveniment etc. asupra oamenilor; răsunet. Știi pentru ce Lamartine a făcut atîta zgomot în Franța ca poet? (BOL.). ◊ Loc.adv. Fără (mult) zgomot = fară să se facă remarcat; în mod discret. 5 (calc după fr. "bruit') Veste recentă (și interesantă); noutate. Îi făcu cunoscut zgomotul răspîndit de curier în oraș (BĂLC.). • scris și sgomot. pl. -e. /z- + gomot; cf. fr. bruit.