znamenie sf [At: CORESI, EV. 168 / V: (reg) ~nă, snamenă, snamină / S și: sn~ / Pl: ~ii / E: slv знамєни] 1 (Înv) Faptă ieșită din comun Si: minune. 2 (Mun; Dob) Om (copil) slab, pipernicit (și foarte urât). 3 (Reg) Om ieșit din minți. 4 (Olt; Mun) Arătare (24). 5 (Olt; Mun) Monstru (1).

znamenie s.f. 1 (reg.) Om (mai ales copil) slab și pocit; pocitanie. ♦ Arătare, monstru. 2 (înv.) Faptă însemnată, ieșită din comun; minune. • pl. -ii. g.-d. -iei. și snamenie, snamină s.f. /<slav. знаменнѥ.

znaménie f. (vsl. znameniĭe). Cor. Semn.

SNAMENIE, snamenii, s. f. (Reg.) Ființă (imaginară) urâtă și rea; iazmă. [Var.: znamenie s. f.] – Cf. sb. znamenje „semn”.

snamenie sf vz znamenie

snamină sf vz znamenie

șnamenie sf vz snamenie

znamenă sf vz znamenie

SNAMENIE, snamenii, s. f. (Reg.) Ființă (imaginară) urâtă și rea; iazmă. [Var.: znamenie s. f.] – Cf. scr. znamenje „semn”.

SNAMENIE, snamenii, s. f. (Regional) Pocitanie, sluțenie. A născut fata împăratului șapte snamenii, jumătate om și jumătate cîine. ȘEZ. III 74.

snamenie (reg.) (desp. -ni-e) s. f., art. snamenia (desp. -ni-a), g.-d. art. snameniei; pl. snamenii, art. snameniile (desp. -ni-i-)

snamenie (reg.) (-ni-e) s. f., art. snamenia (-ni-a), g.-d. art. snameniei; pl. snamenii, art. snameniile (-ni-i-)

snamenie s. f. (sil. -ni-e), art. snamenia (sil. -ni-a), g.-d. art. snameniei; pl. snamenii, art. snameniile (sil. -ni-i-)

ZNAMENIE, znamenii, s. f. (Înv.) Semnal. (din sl. znamenije)

znămenie s. f. v. snamenie.

ZNAMENIE s. v. hâdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urâciune, urâțenie.

znamenie s. v. HÎDOȘENIE. MONSTRU. MONSTRUOZITATE. POCITANIE. POCITURĂ. SCHIMONOSITURĂ. SLUȚENIE. SLUȚITURĂ. URÎCIUNE. URÎȚENIE.