zori² vb. IV. 1 intr., refl. A lucra, a executa ceva cu mare grabă și silință. Trebuie să zoriți. Timpul nu așteaptă (STANCU). ♦ (intr.) A merge iute, a iuți pasul, a se grăbi (să ajungă undeva). Din urmă, zoreau călăreții cu jungherele trase (SADOV.). 2 intr. A insista să se facă ceva în grabă. Sfetnicul umbla... zorind să se facă mai curînd nunta (ISP.). 3 tr. (compl. indică ființe, mai ales oameni) A îndemna, a încuraja sau, ext., a constrînge, a sili să facă (ceva). Îl zorea, clipind supărat din ochi (POPOV.). • prez.ind. -esc. /zor¹ + -i.