ZUGRĂVEALĂ, zugrăveli, s. f. 1. Acțiunea de a zugrăvi și rezultatul ei; strat de humă sau de lapte de var (v. spoială) colorat cu diferite substanțe, aplicat pe suprafața unui perete și avînd uneori reliefuri sau desene în mai multe culori care imită tapetul. Se uită lung la pereții mucezi ai beciului, întrebînd: Trebuie să fi fost frumoși cu zugrăveală. Cine le-a șters fața? CAMILAR, N. I 353. Am privit zugrăveala pridvorului. GALACTION, O. I 41. 2. Pictură (mai ales de biserică); p. ext. tablou, gravură, desen. În biserică. m-am uitat la fiecare zugrăveală și m-am minunat. STANCU, D. 32. În odaia cea albă stătea cu zugrăvelile, cu numerele și cu semnele gîndului, adîncindu-le și pătrunzîndu-se de ele. SADOVEANU, D. P. 22. În colțul din dreapta al chiliei, o ladă de Brașov, cu zugrăveli albastre, roșii sau verzi. HOGAȘ, M. N. 138. 3. Vopsea, sulemeneală, fard. Figura nu mi-e tulburată?... – Zău, cuconiță, ai pus atita zugrăveală încît nu se mai cunoaște. NEGRUZZI, S. III 61. 4. Fig. (Rar) Descriere, prezentare. A început să viseze la văile Balcanilor. Constantin i le descrisese după entuziasta zugrăveală a lui Karabașef. GALACTION, O. I 143.