zăbală sf [At: PSALT. HUR. 26^r/20 / V: (reg) zabiauă, zablauă, zăba, ~bauă (refăcut după forma articulată), zăbea, ~beală, ~beauă (refăcut după forma articulată), ~bilă, ~brea, ~brilă, zămbilă, zăvală, zâbeauă, (înv) zeb~, zoabe sfp, zobală, zobeală, zuba, zubală, zubă, zubeală / Pl: ~le, (îrg) ~bele, (reg) ~băii, zabeli, zebele / E: mg zabola] 1 (Pop) Parte a căpăstrului constând într-o bară subțire de metal cu două brațe, prevăzute cu câte un inel mare, care se introduce în gura calului, înapoia ultimilor incisivi, pentru a-l struni și pentru a-l conduce Si: (reg) muștiuc, păstrugă¹. 2 (Pop) Bubiță albicioasă, molipsitoare, care apare la oameni (în special la copii) în colțul gurii și la vite pe buze Si: ragadă (1), zobiță (2). 3 (Reg) Zâmbre (1). 4 (Trs; lpl) Bale (1). 5 (Mpl) Colțurile cărnoase (uneori albicioase) ale ciocului unor pui de păsări.