ZĂLOG, zăloguri și zăloage, s. n. (Învechit) 1. (Construit de obicei cu verbele «a pune», «a da», «a lua», «a opri», «a ține» etc.) Amanet, garanție, gaj, chezășie. A venit cu cîteva lucruri să le puie zălog în mîna părintelui, ori să le lăse drept plată pentru slujbele sfinte. SADOVEANU, P. M. 161. Mai aveam eu... o goarnă! Dar mi-a luat-o perceptoriu zălog... pentru un rest de parale. MIRONESCU, S. A. 29. Am înțăles că ești talpa-iadului. Na sumane din spinare zălog. ALECSANDRI, T. 1557. ◊ (Rar, gajul este o persoană) Unii băieți se și mutară de la Tirțec (mai 1862), dar Eminescu nu putu face același lucru pentru că, neplătindu-i-se costul, gazda îl oprise zălog. CĂLINESCU, E. 77. Dacă nu mi-a plăcea nimic din ce mi-i spune, să-mi rămîi zălog pe o sută de galbeni. SADOVEANU, D. P. 15 5. ◊ Fig. Cu sufletul rămas zălog. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 232. ◊ Expr. A-și lăsa pieile zălog = a cădea în mîinile dușmanului; a-și pierde viața, a se lăsa omorît. La goană mare, crezi d-ta că puțini lupi dau cinstea pe rușine, lăsîndu-și pieile zălog? CREANGĂ, O. A. 121. ♦ Sechestru; ipotecă. Se urcă oratorul la tribună, Fiecare se întreabă: oare ce-o să ne mai spună? Ascultați-l: «Astăzi țara, domnilor, e fericită...Sîntem una: azi covorul este frate cu țolinca; De zălog și de bătaie a scăpat acum opinca». BELDICEANU, P. 118. 2. Lucru (rar persoană sau grup de persoane) lăsat cuiva ca garanție. Viteze Tomșa, iată copilul tău iubit! Am respectat zălogul, odor neprețuit, Și l-am păstrat în viață cu dragoste, cu bine, Cum merită odrasla unui viteaz ca tine. ALECSANDRI, T. II 190. Boierii cei mici, către care domnul se arăta cu dragoste, îl îndemnară atunci ca să trimiță pe boierii cei mari, cu familiile lor, zălog la turci. BĂLCESCU, O. I 87.