ZĂMORÎ, zămorăsc, vb. IV. (Mold.) 1. Refl. A-și potoli în oarecare măsură foamea sau setea, a mînca sau a bea numai atîta cît să-și țină zilele. Moartea atunci, înghițind noduri, pornește prin dumbrăvi, lunci și huceaguri... începe cînd a roade copaci tineri, cînd a forfăca smicele și nuiele... Se zămora și ea, sărmana, cum putea. CREANGĂ P. 316. 2. Tranz. (Învechit) A istovi, a slei (pe cineva) de puteri. Cu posturi lungi... își zămora trupul și-și curățea sufletul. ARHIVA R. I 69.