zăpor, zăpoare, s.n. – (reg.) 1. Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, din cauza căruia se produc inundații. 2. Baraj care permite pornirea plutelor. 3. Adunare de oameni, sfat, sobor: „P-acela că l-o mânat / Cu găleata la izvor / Până ce s-a fa’ zăpor” (Ștețco, 1990; Borșa). – Din bg. zapor „dig, stăvilar” (Scriban, DLRM, DEX, MDA), sl. zaporǔ (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA).