zăpăcit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) Care este tulburat la minte; buimăcit, năucit. Fata a umblat bolnavă și zăpăcită (SADOV.). 2 s.m., s.f. Persoană nesocotită, nebunatică, aiurită; (reg.) zăpăuc. E un zăpăcit și un desfrînat (CĂL.). ◊ (ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) A oprit pe zăpăcitul de tînăr să se arunce în apa înghețată a mării. 3 adj. Care este intimidat, fîstîcit. Fata i-a zîmbit... deloc zăpăcită (CA. PETR.). 4 adj. (despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă, denotă zăpăceală. Un soldat cu mișcări zăpăcite (SAHIA). • pl.-ți, -te. /v. zăpăci.