ZĂUITA vb. (Ban., Trans. SV) A uita. În ascunsul inimiei închide-te, în secriul ei, cum să nu le pociu zăuita, în veci să te pociu lăuda. CÎNTEC DE CRĂCIUN. Dezmierdăciunile fac cum oamenii să să zăuite de pre sfîrșitul sau de pre moartea lor. SA, 24^r. Și vor pieri nemzaturile Cari de Domnul se zăuită. VCC, 25. Zeuit. Obliviscor. AC, 380; cf. SA, 38^v. Etimologie: pref. ză- + uita (după scr. zabyti). Vezi și zăuitat, zăuitător, zăuitătură.