îmblăciu sn [At: URECHE, ap. LET. I, 185/31 / S și: (îrg) înb~ / A și: ~ăciu / V: (reg) ~cei smp, ~iri smp, ~ătiu, mlă~, umblăcii snp, umb~ / Pl: ~ie, (îrg) ~ii / E: îmblăcit + -iu] (Reg) 1 Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă, la capătul căreia este legat un băț gros și mobil, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume pentru a li se scoate boabele Si: (reg) îmblăciug, (reg; rar) îmblău. 2 (Prc) Prăjină de la îmblăciu (1). 3 (Pan; îf îmblăcei) Briceag rudimentar cu lama atârnând ca îmblăciul (2).