ÎMBOGĂȚIRE, îmbogățiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbogăți și rezultatul ei. 1. Înavuțire. Topîrceanu, ca și alți scriitori din generația sa, înțelegea că fusese victima unei sîngeroase înșelătorii, că războiul n-a fost decît un mijloc de îmbogățire a unor clici de exploatatori. V. ROM. aprilie 1953, 226. 2. Lărgire a sferei; dezvoltare, mărire. Care dintre ramificațiile pomenite pot da elemente de îmbogățire a fondului principal al limbii naționale? În primul rînd graiurile profesionale. GRAUR, F. L. 85.