ÎMPIETRI, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (În basme) A se preface în piatră. La locul unde se împietrise frate-său, păți ca dînsul. ISPIRESCU, L. 296. 2. Intranz. A rămîne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înmărmuri, a înlemni, a îngheța. Nici glas de cucoș, nici hămăit de cîne, nimic; totul împietrise pretutindeni. SADOVEANU, O. VII 363. Rîsul ar fi înghețat pe buze nu numai actorilor presupusei comedii, ci ar fi împietrit și pe fața spectatorilor amatori de rîs. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ◊ Tranz. Își împietri obrazul; zîmbetul îi fugi tot în ochi, unde i s-ascunse sub tufele sprîncenelor și sub pălărie. CAMILAR, TEM. 184. 3. Refl. Fig. A nu mai simți nimic, a deveni insensibil. Sufletul ei se împietrise de amărăciune. REBREANU, I. 58. După suferiri multe inima se-mpietrește. ALEXANDRESCU, M. 6. ◊ Tranz. Ce nenorociri te-au zdrobit, ce dureri ți-au împietrit sufletul? SADOVEANU, O. I 422. Chinul și durerea simțirea-mi a-mpietrit-o. EMINESCU, O. I 116.