1) împíng, -píns, a -pínge v. tr. (lat. im-pĭngĕre, -pactum, a împinge, d. pángere, a înfige, rudă cu pagină, propag, compact, pact și vgr. pégnymi, înțepenesc, încheg, pektós, închegat [V. piftie]; it. impingere și impignere, pv. empenher, vfr. empeindre, cat. empenyer). Fac să înainteze exercitînd o presiune: locomotiva mișcă vagoanele saŭ trăgîndu-le, saŭ împingîndu-le. Îmbrîncesc, izbesc: servitoriĭ l-aŭ împins afară pe acel obraznic. Fig. Îndemn: a împinge pe cineva la muncă. – Vechĭ ping (pin afereză din împing saŭ lat. *pingo, refăcut din impingo).