ÎMPLINIRE, împliniri, s. f. Acțiunea de a (se) împlini și rezultatul ei. 1. Umplere, completare (a unui gol, a unei lipse). Nu este permis pentru împlinirea numărului silabelor a proceda astfel. MACEDONSKI, O. IV 62. 2. Expirare a unui anumit termen. 3. Îndeplinire, realizare, executare. Inima plecată la a legii împlinire, Să nu fi fost tulburată de-a patimilor pornire. CONACHI, P. 266. 4. (Învechit) Încasare (cu forța) a unei datorii. Agenții de împlinire au tantiemele lor. EMINESCU, N. 155. Pe atunci se lua zeciuială de la împlinirile de bani. GHICA, S. 38.