ÎMPREJMUIRE, împrejmuiri, s. f. 1. Îngrăditură; gard. Mulțimea neagră năvăli înăuntrul împrejmuirii. DUMITRIU; N. 65. La munte, cultivatorii găsesc destule înlesniri în pădurile ce au, de a face împrejmuiri de garduri. I. IONESCU, M. 331. 2. (Învechit) Împrejurime. Împrejmuirile acestui loc erau pustii, căci aproape de acolo, la gura unei fîntîni, trăia o iazmă sălbatică, un balaur uriaș care prăda și bîntuia jur împrejur. ODOBESCU, S. III 297.