Definiția cu ID-ul 919548:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPROȘCA, împroșc, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. (Mai ales cu privire la apă sau la noroi) A împrăștia stropind în toate părțile. Locomotiva a intrat în gara supraîncărcată, împroșcînd pe nări fîșii de aburi. SAHIA, N. 51. Mașina se depărta vertiginos, împroșcînd pînă-n marginile uliței vîrtejuri de apă tulbure cu bucăți de noroi. REBREANU, R. I 176. ♦ A stropi (pe cineva sau ceva) cu un fluid, cu noroi etc. Începuse o ploaie măruntă. Picăturile se întețeau și le împroșcau obrazul. VLAHUȚĂ, O. A. 136. ◊ (Poetic) Ieri s-a spart fereastra unui curcubeu, Împroșcînd cu țăndări iarba din poiană. LESNEA, A. 34. ◊ Refl. reciproc. Își răcoresc ochii în apa adunată în pumn, cu mormăituri de mulțumire, împroșcîndu-se unii pe alții, glumind și rîzînd sonor în vîntul subțire. C. PETRESCU, Î. I 263. Nimfe albe ca zăpada scutur ap-albastră caldă, Se împroașcă-n joacă dulce, mlădiindu-se se scaldă. EMINESCU, O. IV 118. 2. (Cu privire la pietre, proiectile etc.) A arunca într-una, a zvîrli fără încetare în toate părțile. Două tancuri prinseră a împroșca obuze. CAMILAR, N. I 388. Și-n pedestrimea deasă ce-mproașcă foc fioros [cavaleria] S-aruncă-n zbor de moarte cu tropot zgomotos. ALECSANDRI, P. II 159. ♦ (Complementul direct devine instrumental) A lovi. Mărăcinii îi zgîriau mîinile și fața și-l împroșcau cu zăpada de pe crengile lor spinoase. DUMITRIU, N. 204. Cu plumbi avem să-i împroșcăm noi pe dînșii. SADOVEANU, O. I 146. Într-o duminică, oile aste perdute... se pun de pîndă și, cînd el ieși din biserică, începură a-l împroșca cu pietre, urmîndu-l cu sudălmi... pînă acasă. NEGRUZZI, S. I 225. ♦ Fig. (Urmat de determinări care arată injuria, insulta etc.) A batjocori, a insulta. În timp ce trădătorii mîncau stînjeniți, greviștii continuau să-i împroaște cu vorbe de batjocură. PAS, Z. IV 155.