ÎMPUȚICIUNE, împuțiciuni, s. f. (Rar, popular) 1. Miros greu (venit de la un lucru împuțit); putoare. Venea mirosul greu al tăbăcăriilor și împuțiciunea cîmpului de gunoaie. ARDELEANU, D. 68. 2. Lucru intrat în putrefacție, care miroase urît; murdărie. Apa adapă toată lumea, o curăță, o spală dă toate împuțiciunile. ȘEZ. III 101.